festivalLaszlo Surijan, vicepreşedintele Parlamentului European (PE), va fi prezent în 6 septembrie, la Arad, unde va participa la Festivalul Minorităţilor, o manifestare cu tradiţie în judeţ.
Vicepreşedintele PE a acceptat ca Festivalul Minorităţilor de la Arad să facă parte, din acest an, din Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, eveniment inițiat de Laszlo Surjan.
Astfel, în 6 septembrie, este programat să se desfăşoare la Arad un eveniment cultural de anvergură europeană, „Festivalul minorităților în orașul Arad, cetate culturală a diversității”, aflat la cea de a VIII-a ediție.
Evenimentul, menit să evidențieze coabitarea celor nouă minorități etnice consolidate în județul Arad în raport cu majoritatea populației românești, va avea, în premieră, invitate personalități europene, naționale și locale.
Organizatorii au pregătit un program care să scoată în evidenţă buna coabitare a minorităţilor cu populaţia majoritară din judeţul Arad, dar şi mai multe activităţi dedicate cetăţenilor, în contextul în care, în acest an, în întreaga Europă, se sărbătoreşte Anul European al Cetăţenilor.
De asemenea, în aceeaşi zi, pentru prima dată în Arad, se va organiza un eveniment al Mişcării Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, înfiinţată pentru încurajarea reconcilierii între popoa­rele din Europa Centrală şi de Est.
Este vorba despre expoziția „Poduri între Națiuni”, care va cuprinde lucrări care prezintă personalități notabile ce au acționat ca persoane de legătură, ca liant cultural, între două sau mai multe națiuni din bazinul inter-carpatic. „Vom asista în 6 septembrie la o alăturare, fericită, a trei evenimente care vor transforma Aradul într-o mică Europă. Festivalul minorităţilor, un eveniment cu tradiţie în judeţul nostru, Anul European al Cetăţeni­lor, un eveniment care va scoate în evidenţă faptul că arădenii s-au integrat perfect în marea familie europeană şi Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, un eveniment al întregului continent”, a spus europarlamentarul Iosif Matula.
Festivalul Minorităţilor reprezintă un eveniment care evidenţiază porturile şi obiceiurile mai multor etnii care convieţuiesc în judeţul Arad.
Manifestarea cuprinde, în fiecare an, parada porturilor populare ce se desfăşoară în centrul oraşului, iar mai apoi, pe o scenă special amenajată, reprezentanţii minorităţilor îşi prezintă costumul şi un obicei sau o tradiţie ce ilustrează principalele caracteristici ale etniei din care face parte. Toate acestea sunt completate de un spectacol de dans şi muzică tradiţională, susţinut de ansambluri şi formaţii ale minorităţilor. Acest eveniment îşi propune să susţină vechile tradiţii şi să demonstreze solidaritatea dintre etnii.
Programul Festivalului Minorităţilor
12.00 – 13.00: Deschiderea expozi­ției „Poduri între Națiuni” cu tema re­concilierea popoarelor Europei Centrale şi de Est  – Palatul Administrativ, Sala Regele Ferdinand;
13.00 – 14.00: Cocktail oferit de Primăria Municipiului Arad – sala Regele Ferdinand;
14.00 – 14.30 Parada minorităților pe traseul Primărie – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” – Parcul Reconcilierii
14.30 – 14.45: Deschiderea Festivalului Minorităților – Parcul Reconcilierii cu participarea Filarmonicii de Stat Arad,
Discursuri
14.45-15.00: Vizitarea standurilor de prezentare a minorităților, a standului de prezentare „Anul European al Cetățenilor”, precum și a expoziției fotografice cu imagini din municipiul și județul Arad;
15.00 – 16.00: Momente artistice specifice fiecărei minorități;
16-16.40: Concert oferit de formaţia Rapsodia, condusă de Vasile Rus, cu selecţii din folclorul românesc și al minorităților;
16.00 – 17.30: Ateliere de creație: pictură, sculptură, artă fotografică, tehnica origami;
Ora 17.50 – Închiderea Festivalului;
Ora 18.00 – Concert la Filarmonica de Stat Arad.
(Ş.M.)

Recomandările redacției