Un nou sens giratoriu va fi construit pe drumul județean care leagă Aradul de Zădăreni. Prin această investiție se urmărește decongestionarea traficului spre Zona Industrială Sud, lucru de care vor profita și locuitorii de pe 3 Insule.
„Un nou pas pentru respectarea promisiunii pe care am făcut-o investitorilor și dezvoltatorilor din Zona Industrială Sud (Zădăreni), cu privire la rezolvarea problemelor de trafic din zonă, prin construirea unui nou sens giratoriu.
Am avut astăzi în vizită reprezentanții firmei care a câștigat licitația pentru proiectarea sensului giratoriu de pe DJ 682, Arad-Zădăreni. Proiectul este finalizat și urmează să demarăm licitația pentru realizarea lucrărilor.
Așa cum am mai spus, de această investiție vor beneficia și cetățenii care locuiesc în Zona 3 Insule, pentru că sensul giratoriu va comunica și cu drumul care duce la 3 Insule“, a declarat Ilie Cheșa, viceprimarul Aradului.

Recomandările redacției