„Așa cum am promis, am soluționat problema de la Colegiul Național «Preparandia Dimitrie Țichindeal» Arad, unde mai multe clase au fost programate după-amiaza, din lipsă de spațiu. În ultima ședință a Consiliului Local al municipiului Arad, primul punct de pe ordinea de zi a vizat asigurarea desfășurării învățământului preuniversitar al Colegiului Național «Preparandia-Dimitrie Țichindeal». Am găsit soluții împreună cu conducerea acestei instituții de învățământ. Astfel, o parte dintre clase vor fi mutate într-o altă locație și astfel niciun elev nu va trebui să meargă la școală după amiaza”, a punctat viceprimarul Aradului, Ilie Cheșa. Este o rezolvare care, după toate semnalele pe care le-am primit la redacție, mulțumește în primul rând elevii, dar și părinții ai căror copii sunt în clasele mici și trebuie însoțiți în drumul la și de la școală.

A1 1
Convoiul agabaritic staționează la Lipova. DN7, Lipova – județul Hunedoara, va fi mâine închis
citește mai mult »
Bibi a ieșit și a zis ca a rezolvat-o, chesa nost o zis co rezolvat-o el. Când colo cred ca o rezolvat-o cionca. Sau belcea? Boo!!