Victime cu semnul întrebării

0
265

Să fii diagnosticat cu o boală incurabilă, care te macină în timp şi îţi diminuează considerabil speranţa de viaţă, să devii sclavul unui tratament extrem de dur de care eşti dependent în fiecare clipă a vieţii tale, reprezintă o adevărată dramă. Să nu ai nici o nădejde de tămăduire pentru că pentru maladia ta nu s-a găsit încă leac de vindecare, să fii conştient că boala pe care o ai nu te va părăsi nici în mormânt, în groapa pe care ţi-o sapă zi de zi, clipă de clipă, fără nici o speranţă de scăpare. Trauma este cu atât mai mult acutizată cu cât boala pe care ai dobândit-o este una ruşinoasă, iar cei din jur dacă ar afla despre drama ta poate că te-ar înţelege, dar ar face-o luând distanţă. Faptul că este transmisibilă te va face să fii şi mai stigmatizat şi să îţi cari singur crucea, fără mângâierea cuiva.

Boala se numeşte SIDA, iar doar denumirea ei te face să te îngrozeşti, să o rosteşti cu jumătate de gură, în şoaptă, de parcă te-ai feri să nu prindă viaţă.

Despre această maladie, căreia nu i-a fost găsit până acum leac de vindecare, tratamentul folosit fiind doar pentru păstrarea unei imunităţi care să ţină bolnavul pe o linie de plutire, se vorbeşte de foarte mulţi ani. Cred că au mai rămas foarte puţine persoane pe această planetă care să nu fie informate cu privire la pericolele infectării cu virusul imuno-deficienţei. S-au editat şi distribuit în toată lumea pliante cu metodele pe care trebuie să le aplicăm pentru a evita infectarea. În principal, trebuie să fim atenţi la două lucruri: la sterilitatea acelor de seringă cu care urmează să intrăm în contact şi la comportamentul sexual. În ceea ce priveşte sexul, acesta trebuie să fie neapărat protejat atunci când avem de-a face cu un partener de ocazie. Este cunoscut faptul că SIDA a fost mai prezentă în comunităţile de homosexuali, acolo unde perversiunea este mult mai mare. De altfel, la Arad cele mai multe cazuri de infectare cu HIV-SIDA provin din rândurile celor care au avut relaţii sexuale cu parteneri de ambele sexuri – bisexualii.

Desigur că indiferent de comportamentul nostru sexual, de viciile sau modul nostru de a ne simţi bine, atunci când afli că eşti infectat cu această maladie totul în jurul tău se năruie. Regretele sunt tardive. O viaţă de chin, familie distrusă, pentru câteva clipe de plăcere.

Aceasta este drama individuală a victimei, a ceea ce va suferi pentru restul vieţii în intimitate. Dar mai există o latură a dramei, unde este implicată şi societatea. Nu vreau să par lipsit de inimă sau compasiune, să promovez principii naziste, dar nici cum sunt reglementate lucrurile în acest moment în ceea ce îi priveşte pe unii seropozitivi nu mi se par cele mai corecte. Tratamentul unui bolnav de SIDA este unul extrem de costisitor, ajungând la câteva zeci de milioane de lei vechi pe lună, iar totul este suportat de stat. Bolnavul mai beneficiază de o pensie specială din partea statului şi totodată este protejat de confidenţialitatea datelor medicale. Categoric că nu aş putea fi de acord ca un astfel de om să fie lăsat să moară, să nu fie protejat de stat sau să nu aibă şansa să supravieţuiască, indiferent de gradul său de expunere la infectare. Dar în acelaşi timp ar trebui găsită o soluţie pentru a-i proteja şi pe ceilalţi. Ceilalţi fiind cei sănătoşi, care nu au de unde să ştie că intră în contact cu un om fără conştiinţă, mă refer aici strict la cei care infectaţi fiind, nu ţin cont de nimic şi nu le pasă de ceilalţi. Cum sunt aceştia protejaţi? Ar trebui oare susţinut 100% tratamentul celor care conştienţi fiind de riscurile la care se expun, nu au ţinut cont de nimic şi s-au infectat? De ce să plătească doar populaţia pentru ignoranţa sa?

Repet: semnele de întrebare se referă strict la persoanele care au luat boala din cauză că nu au ţinut cont de nimic, nu la adevăratele victime, care au fost infectate fără a purta vreo vină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.