Victoria Ciobanu, medic rezident anul V, Obstetrică-Ginecologie și Laurențiu Luca, medic rezident anul II, Obstetrică-Ginecologie, au avut parte de o experiență one-of-a-kind în Statele Unite ale Americii.

Prin parteneriatul U.V.V.G. Arad și Hungarian Medical Association of America (HMAA), cei doi rezidenți au avut ocazia, printr-un program de observership, să asiste și să ia parte la viața medicală a două spitale din Buffalo, New York : Dent Tower și Millard Fillmore Suburban Hospital. Experiența s-a desfășurat în perioada 1 mai – 6 iulie 2023, timp în care au văzut, trăit și analizat sistemul de sănătate american, dar mai ales au învățat tehnici noi de abordare holistică a pacienților.

Coordonatorii de program, D-na Rector, prof. univ. habil. dr. Coralia Cotoraci și conf. dr. habil. Dr. Furău Cristian George, din partea U.V.V.G., Dr. Zsolt Garami din partea HMMA, și Dr. Stephen Mechtler, obstetrician ginecolog în cadrul rețelei de sănătate Kalida Health, au făcut posibil acest schimb de experiență, pentru ca, întorși în țară, rezidenții să poată împărtăși și pune în practică experiența dobândită, pentru îmbunătățirea sistemului medical arădean. Dintre candidații care au aplicat pentru acest schimb de experiență, cei doi au fost selectați în urma unui interviu cu specialiștii din Buffalo.

Dr. Victoria Ciobanu : „Am dori să mulțumim din suflet pentru susținere și implicare Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, doamnei Rector Coralia Cotoraci, dlui dr. Furău Cristian George, care ne-a fost alături la fiecare pas, și tuturor celor implicați în acest proiect. Am rămas impresionați de efortul depus de sistemul american de sănătate pentru profilaxie și evitare a malpraxisului. Am avut posibilitatea de a fi în sala de operație, la intervenții robotice, și de a participa atât la nașterile pe cale vaginală cât și la cele prin operație de cezariană. În aceste două luni am întâlnit profesioniști desăvârșiți, am vizitat locuri de vis și am avut parte de o experiență pe care abia așteptăm să o împărtășim cu colegii noștri.”

Recomandările redacției