Echipa lui Jose Araujo a trecut cu bine peste încă un test care a pus echipa la grea încercare. La Târgu Secuiesc fetele noastre au început mai slab ambele reprize, pierzând sfertul 1 și sfertul 3. Însă de fiecare dată au reușit să își adjudece celelalte jumătăți ale reprizelor și astfel să mențină parcursul aproape perfect pe care îl au în campionat, unde Aradul contabilizează o singură înfrângere până în acest moment.

Revenită după accidentare, căpitanul Brankica Hadzovic a făcut un meci foarte bun, cu 21 de puncte, 4 recuperări și 7 pase decisive. Foarte consistentă a fost și evoluția Andreonei Keys, care a încheiat meciul cu 19 puncte, 13 recuperări și 4 pase decisive. Pentru echipa noastră au mai punctat Ghiță (13), Vitulova (12), Vaida (6), Manea (5), Akathiotou (4) și Sutherland (2).

Pentru FCC Baschet UAV Arad urmează sâmbătă, marele derby cu Sepsi Sfântu Gheorghe, multipla campioană a ultimilor ani fiind de altfel singura care a învins echipa arădeană în această ediție de campionat (44-76 în turul campionatului)

Recomandările redacției