FCC UAV Arad a început excelent anul, cu o victorie destul de clară pe teren propriu împotriva unui adversar complicat. „Galben-albastrele” au învins Universitatea Cluj cu 65-48 și au ajuns la 14 puncte în clasament, același număr ca primele două clasate, Sepsi Sfântu Gheorghe și CSM Constanța, care au însă, un meci în minus.

Primul sfert al partidei a fost și cel mai bun pentru formația oaspete, care s-a aflat în avantaj pe tabelă până în ultimul minut, când însă arădencele au preluat pentru prima oară conducerea, la limită, 19-18. „Galben-albastrele” au început bine sfertul doi și s-au distanțat la opt puncte, însă clujencele au rămas în meci și la pauză tabela arăta 34-31 în favoarea formației antrenate de Miroslav Popov. Dacă prima repriză a fost una echilibrată, în partea secundă FCC UAV nu a mai dat nicio șansă formației oaspete, iar finalul de meci a fost unul liniștit, duelul încheindu-se cu o victorie comfortabilă pentru arădence.

Tereza Vitulova a fost, din nou, cea mai bună marcatoare a meciului, cu 30 de puncte, sportiva din Cehia având și nouă recuperări.

Săptămâna viitoare, FCC UAV va juca în deplasare, la București, împotriva Rapidului.

Formații și marcatoare: 

FCC UAV Arad: Vitulova 30 (2×3), Easley 14 (2×3), Murray 10, Voica-Nagy 6, Mititelu 4, Biszak 1. Au mai jucat: Ghiță, Cucu, Fleșer, Valea, Negru. Antrenor: Miroslav Popov

Universitatea Cluj: E. Pavel 19 (1×3), Liubinets 10, Uiuiu 6, Pană 4, Kelemen 3 (1×3), Kovacs 2, Bota 2, Pricop 2. Au mai jucat: David, Popovici, Farago, Horvath. Antrenor: Giannis Koukos

Arbitri: Octavian Goina, Ștefan Atomulese, Vlad Antonio Sandu. Comisar FRB: Radu Bucerzan

 

FOTO: FCC UAV Arad (facebook)

Recomandările redacției