De la ultima victorie în deplasare trecuseră vineri după-amiază 10 luni, două săptămâni și o zi, se încheiase și începuse un nou campionat, UTA jucase 18 partide și făcuse două schimbări de antrenor. Au fost meciuri bune, unele chiar excelente, altele slabe iar câteva de-a dreptul catastrofale. „Blestemul“ s-a rupt până la urmă aseară, la Botoșani, acolo unde, ținând cont de desfășurarea ultimelor meciuri dintre cele două echipe, puțini sperau ca UTA să dea lovitura. Ce a făcut echipa noastră altfel, sau mai bine decât în partidele precedente, încercăm să descoperim în cele ce urmează:
1. Agresivitate și autoritate
În ultimele două partide disputate pe terenul moldovenilor, UTA s-a lăsat dominată de o echipă care de fiecare dată „s-a urcat pe adversar“ din primul minut. De data aceasta lucrurile n-au mai stat așa iar asta a fost una dintre cheile meciului. Jucătorii Bătrânei Doamne au intrat determinați în teren, au ținut mijlocul sus, au făcut pressing, au fost mai deciși în contacte, aruncând astfel în aer încercările de posesie și joc combinativ ale gazdelor. De asemenea, în repriza a doua, în ciuda încercărilor gazdelor de a pune presiune, băieții lui Poenaru au rămas la fel de combativi, acceptând și câștigând jocul de luptă, de „bătaie“ provocat de moldoveni.
2. Simplitate și concizie în ofensivă
Un alt lucru bun pe care l-a făcut UTA, spre deosebire de alte meciuri, e că nu a complicat inutil faza de posesie și construcție. Profitând de faptul că echipa gazdă, jucând acasă, a lăsat spații generoase în apărare, UTA a plecat direct spre poarta adversă de fiecare dată când a intrat în posesie. S-a ajuns la careul advers din 2-3 pase iar acolo s-au ales mereu soluțiile cele mai simple: centrare sau pasă rapidă și finalizare din prima. Având în Stahl un jucător de dezechilibru în flancul drept și în Postolachi un atacant nu doar cu fizic ci și cu instincte și automatisme de vârf autentic, echipa lui Poenaru și-a creat numeroase ocazii în special în prima parte a meciului. Aici mai trebuie adăugat și faptul că aducând mai mulți oameni în careu la fazele de atac, UTA a devenit mult mai greu de contracarat de către apărarea adversă, aspect care a lipsit în multe dintre meciurile trecute.
3. Fazele fixe
Este al doilea meci consecutiv în care UTA marchează dintr-o fază fixă, la capătul unei scheme inteligente și bine executate. Sigur, apărarea Botoșaniului a fost naivă la acea fază dar minusurile adversarilor se văd și produc efecte doar dacă sunt provocate. Este vizibil că Ilie Poenaru și staff-ul său lucrează cu jucătorii aceste momente și le lucrează bine, lucru care, să recunoaștem, în ultimele luni nu prea s-a văzut în jocul echipei noastre.
4. O bancă ce poate face diferența
Paul Anton, Desley Ubbink, Claudiu Keserü… aceștia au fost jucătorii introduși pe final de meci de Ilie Poenaru. Probabil că asupra echipei adverse, acest fapt a avut un impact psihologic puternic. Când timp de trei sferturi din meci nu te-ai impus în fața adversarului, chiar jucând pe teren propriu, ce șanse ai să o faci când acesta vine pe final cu asemenea piese grele?! Dintre cei trei, Ubbink prin inteligența sa în joc și tehnica superioară s-a dovedit a fi cel mai util într-un context în care UTA avea nevoie să țină de minge. Iar Anton, la primele sale minute în tricoul Bătrânei Doamne, a adus un plus de calm și, cu puțin mai multă precizie, ar fi putut chiar să-i pună mari probleme lui Pap la un șut de la distanță.
5. Jucătorii „under 21“, în sfârșit un plus
De la plecarea lui Miculescu, nu am mai fost în situația de a remarca jucători din această categorie la finalul meciurilor UTA-ei; chiar și atunci când au fost victorii. Ieri însă atât Șteau cât și Negoescu au ieșit în evidență pozitiv. Cu riscul de a trebui să-l sacrifice pe Isac, Ilie Poenaru l-a mutat pe Șteau în centrul terenului și bine a făcut, deoarece acesta se simte mult mai bine acolo decât în bandă, cel puțin judecând după ceea ce vedem în teren. Puștiul adus de la Mediaș a muncit enorm, a fost combativ, s-a arătat mereu la primire și când a intrat în posesia balonului a arătat curaj, rezistând tentației de a juca la alibi. A căutat mereu pasa decisivă, schimbarea de direcție sau de flanc, driblingul, făcând lucrurile de la care te aștepți din partea unui jucător care joacă în spatele vârfului. Dacă Postolachi ar fi avut și o finalizare mai bună la prima mare ocazie a UTA-ei, probabil că Șteau ar fi terminat jocul și cu un assist la activ. Cât despre Negoescu, a adus pe final prospețimea, agresivitatea, energia de care avea nevoie jocul ofensiv al UTA-ei pentru a-i ține ocupați pe fundașii adverși care altfel ar fi dezvoltat tendințe mai ofensive, dat fiind scorul de pe tabelă. Sperăm că Ilie Poenaru s-a lămurit finalmente că „Nego“ e un jucător pe care se poate baza, măcar pe anumite bucăți de meci, indiferent de scor sau context.
N-a fost totul perfect
Ar fi o eroare care nu ne-ar ajuta, dacă am idealiza victoria de la Botoșani, indiferent cât de mare a fost setea pe care ne-a astâmpărat-o. A spus-o și Ilie Poenaru după meci, au fost unele lucruri pe care jucătorii nu le-au făcut bine iar asta, cu ceva ghinion, ar fi putut să ne coste. Să le luăm pe rând:
– când ai în față un adversar căruia nu-i iese nimic, trebuie să-l „ucizi“ nu doar să-l „rănești“. UTA putea încheia meciul de la pauză și ar fi trebuit să o facă, ținând cont că era greu de crezut că Botoșaniul poate repeta în partea a doua prestația slabă din prima jumătate a meciului. Ratările dar și o senzație de mulțumire pe finalul reprizei, au făcut ca la pauză să se intre cu un 0-2 care, nu-i așa, este „cel mai periculos scor“.
– lipsa de concentrare de care UTA dă dovadă în unele momente. De la pauză băieții lui Ilie Poenaru au revenit în teren moi, cu mintea plutind puțin în norișorii pufoși ai primei reprize și, până să se dezmeticească, s-a făcut 1-2 iar meciul a devenit mult mai greu. Chiar dacă jucătorii au revenit imediat la atitudinea din prima parte, într-un meci cu un scor la limită, oricând poate apărea o fază care să strice tot ce ai realizat până atunci. Pe viitor, astfel de superficialități trebuie evitate.
– tendința de a ne apăra prea jos. Au fost momente și în partida de ieri, în care UTA a lăsat să vină presiunea pe propriul careu. Când te aperi prea jos, duelurile pentru minge au loc inevitabil în zone periculoase; și cum nu toate duelurile le poți câștiga, atunci când adversarul o face, apar fazele periculoase la propria poartă. Este un lucru pe care l-a reclamat și Ilie Poenaru, care încă mai are de lucru în a-și dezvăța elevii de acest obicei.
– este al șaselea meci consecutiv în care UTA ia gol. Intrat în locul lui Balauru, vinovat pentru două goluri încasate de la mare distanță în ultima vreme, Iacob a păcătuit și el la faza reușitei gazdelor, neavând reacție după mingea trimisă inițial în bară. La fel de adevărat însă e și că organizarea defensivă a UTA-ei a fost mult prea ușor străpunsă de apariția la finalizare a fundașului dreapta al gazdelor, Sno fiind complet liber într-o zonă care ar fi trebuit acoperită.
Plusuri și minusuri individuale
După două meciuri mai puțin reușite, Cascini a redevenit jucătorul fundamental pentru UTA. Agresiv și combativ la recuperare, inteligent în poziționare și competent pe construcție, argentinianul și-a încununat prestația cu golul care a deblocat tabela. Celălalt marcator, Postolachi, a beneficiat de o mână de ajutor din partea portarului Pap dar în același timp s-a remarcat în joc prin calitățile sale atletice și prin disponibilitatea la efort, fiind un constant ghimpe în coastă pentru apărarea adversă. Albert Stahl a fost în banda dreaptă jucătorul de dezechilibru, care prin driblinguri a creat superioritate, mărturie în acest sens fiind faza golului 2. Remarcabilă de asemenea și prestația lui Hoxhallari în banda stângă. Defensiv i-a distrus efectiv ziua brazilianului Santos iar ofensiv a fost de multe ori omul în plus care opera în frontul de atac.
La capitolul minusuri, nedorita nominalizare o primește Philip Otele. Intrat la pauză nigerianul a „reușit“ să strice toate fazele în care a fost implicat. Împrăștiat, neinspirat, a pierdut mingi, a ales soluții greșite și a sfârșit înlocuit după nici jumătate de oră. Gestul de a pleca nervos direct la vestiare este iarăși un punct negativ, care probabil se va traduce într-o amendă. Cel care o va încasa, casierul echipei, Florin Iacob, n-a făcut nici el un meci memorabil. Neavând multe mingi la care să se remarce, căpitanul UTA-ei va rămâne după acest meci doar cu amintirea imobilității de la golul încasat. Fără a fi făcut neapărat un meci slab, trebuie spus că Vukcevic și Jobello n-au fost nici ei la nivelul obișnuit. Muntenegreanul a muncit mult, ca de obicei, dar a pierdut destule mingi, unele în zone periculoase iar Jobello parcă a fost prea cuminte, lipit de banda stângă și având acțiuni liniare, previzibile.
Concluzie: un joc pe care se poate construi dar să ne ferim de exaltare
UTA a câștigat în deplasare și este o victorie meritată. A fost echipa mai bună și, important de subliniat, a fost o echipă pro activă, care a provocat greșelile adversarului, care a făcut multe lucruri bune și care a îndreptat un număr important dintre minusurile prezente în jocurile trecute. În același timp, trebuie să fim sinceri și să remarcăm că am avut în față un adversar într-o zi proastă, lucru care ne-a ușurat misiunea. Acest fapt nu scade din meritele staff-ului și jucătorilor dar este un aspect care trebuie reținut în pregătirea meciurilor următoare. UTA trebuie să fie pregătită și pentru opoziții mai puternice, pentru adversari care-i vor da mult mai multe bătăi de cap.
(foto: uta-arad.ro)
