Vis împlinit – „Semi-tonul” Eurovisionului s-a dat de la Arad

0
1064

UPDATE:  Ultimii şase finalişti Eurovision au fost aleşi în cadrul spectacolului găzduit de orașul nostru, iar reprezentantul României va fi ales în finala ce are loc pe 17 februarie, la Bucureşti.
Olivier Kaye („Right Now”), Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan („Daina”), Laura Bretan („Dear father”), Ester Peony („On a Sunday”), Linda Teodosiu („Renegades”) şi Aldo Blaga („Your journey”) sunt ultimii finalişti. Cinci au fost aleşi de juriu, iar cel de-al şaselea – Aldo Blaga, a fost ales prin votul telespectatorilor. Ei se alătură concurenţilor care au trecut de prima semifinală: Trooper, Teodora Dinu, Dya & Lucian Colareza, Claudiu Mirea, Bella Santiago şi Vaida (calificată în urma votului publicului). Cei 12 finalişti Eurovision România 2019 vor urca din nou pe scenă pe 17 februarie.

 

 

Seria show-urilor Eurovision România a continuat duminică, cu a doua semifinală, unde pasiunea, emoția și bucuria şi-au făcut vocea auzită la poalele Zărandului.

Recitalul serii a fost susținut de artistul italian Alessandro Canino ft HIT Italy, ce a interpretat „Brutta”, „Tu, tu, tu”, noul hit al trupei – „Il nostro amore perfetto”, în duet cu Guya, dar și versiunea italiană a șlagărului „Dacă pleci”, un cadou pe care italianul l-a pregătit pentru publicul din România.

Suntem un oraș activ economic, dar și o comunitate care se implică în viața culturală, vrem să creștem acest domeniu. Transmit salutul comunității Arădene către Eurovision. Ne-am bucurat să putem fi parteneri. Chiar dacă România nu câștigă locul întâi la nivel european, scopul este să câștige în acest show plăcerea de a se uita la un astfel de eveniment și să se facă o selecție a ceea ce înseamnă muzica românească.”, a declarat Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

În cadrul organizării evenimentului, s-au dat peste 300 de invitații.

A fost o semifinală, dar arădenii au tratat-o ca pe o veritabilă finală mare de Eurovision. De la oficialitățile care s-au afișat în cele mai vizibile locuri, la oameni de rând care au reușit cu greu să pună mâna pe o invitație, profesori, studenți, sportivi, jurnaliști, Sala Polivalentă a fost neîncăpătoare pentru cea de-a doua semifinală găzduită de orașul nostru.

Arădenii și-au lăsat sobrietatea proverbială la o parte, au dansat, au cântat alături de artiștii de pe scenă, s-au maimuțărit, au râs, au dat din picioare, din palme, au glumit, s-au simțit în al nouălea cer, ridicând atmosfera semifinalei la un alt nivel.

Sala a vibrat la propriu de energia publicului, neţinând cont de emoțiile candidaților.

Una peste alta, a fost un spectacol fabulos, care cu siguranță a trădat interesul arădenilor pentru asemenea evenimente de mare clasă.

Felicia-Livia Pădureț

Adrian Cotuna

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.