trafic 1 trafic 2 trafic„Povestea unui fluture“ – a fost spusă arădenilor de tineri voluntari străini. Totul în cadrul unui proiect european ce urmărește să atragă atenția asupra fenomenului  traficului de persoane şi exploatării umane.
Fundația Pro Prietenia Arad a desfășurat de curând o activitate de conștientizare asupra traficului de persoane, în Galleria Mall Arad. Campania va continua și în perioada următoare. Prima parte a campaniei „Povestea unui fluture” a avut scopul de a atrage atenţia asupra traficului de persoane. Voluntarii din Argentina, Spania, Italia, Portugalia, Republica Moldova și Macedonia, găzduiți de fundație în Arad, au conceput și implementat activitățile din campanie. Scopul lor a fost ca informațiile despre acest fenomen pe care ei le-au obținut să le transpună, într-un mod creativ, în comunitatea care îi găzduiește.
Astfel, aceștia au exemplificat, prin machiaj și costumație, într-un marș al „victimelor” supravegheate de „infractori”, cele mai răspândite forme de trafic (muncă forțată, prostituție, cerșetorie, prelevare de organe, trafic cu minori). În paralel a avut loc o expoziție de fotografie cu imagini care relatează, în mod generic, povestea unei victime. Fotografiile au ca protagoniști chiar voluntarii străini și pot fi în continuare vizualizate în această săptămână la etajul I al Galleria Mall Arad. A doua parte a campaniei se va desfășura în 31 martie 2015, de-a lungul Bulevardului Revoluției, în intervalul 13:00 – 15:00.
Voluntarii care au realizat campania sunt parte a proiectului serviciului European de Voluntariat „Creative Involvement”. Acesta e un program finanțat de Comisia Europeană prin care se încurajează cetățenia activă, participarea, inclu­­- ziunea socială și înțelegerea reciprocă între tineri din lume. Campania a fost posibilă și cu sprijinul voluntarilor organizațiilor Ofensiva Tinerilor, Organizația Tinerilor cu Inițiativă și Societatea pentru educație și cultură Nădlac.

Recomandările redacției