Voturi europene pentru REPowerEU
Plenul Parlamentului European a adoptat cu largă majoritate, 535 voturi „pentru”, 63 ”împotrivă” şi 53 abţineri Planul REPowerEU de creştere a independenţei energetice, în valoare de 20 de miliarde de euro, a anunţat eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan. „Am iniţiat Planul REPowerEU pentru a veni în sprijinul oamenilor şi întreprinderilor din Europa care au de suferit din cauza crizei energetice şi a creşterilor de preţuri la energie. Vrem să ne asigurăm că pe viitor nu va mai exista riscul ca facturile la energie să se dubleze, iar oamenii să nu ştie de la o lună la alta dacă îşi vor permite să-şi plătească facturile sau nu. Pentru a garanta acest lucru, trebuie să diversificăm resursele de energie şi să scăpăm de tot de dependenţa de combustibilii fosili din Federaţia Rusă”, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureşan, coraportor al Parlamentului European privind Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă şi Planul REPowerEU, conform unui comunicat de presă. Europarlamentarul PNL a mai spus că REPowerEU va finanţa un nou capitol al planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă ale ţărilor membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. „Acest capitol va cuprinde reforme şi investiţii prin care vrem să creştem siguranţa energetică a ţărilor noastre. România va primi din acest nou fond 1,4 miliarde de euro pentru investiţii în eficienţa energetică, reducerea dependenţei de importurile de gaz din Federaţia Rusă, îmbunătăţirea infrastructurii energetice şi investiţii în surse de energie regenerabilă. Aceste fonduri nerambursabile se vor adăuga celor aproximativ 30 de miliarde de euro pe care ţara noastră le primeşte deja pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă din Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă”, a mai sexplicat Mureşan. Legislaţia REPowerEU adoptată marţi prevede ca toate statele membre să primească o prefinanţare de 20% la momentul aprobării de către Comisia Europeană şi Consiliul UE a noilor piloni RepowerEU din planurile de redresare.De asemenea, prin legislaţia adoptată, statele membre au posibilitatea să folosească până la 10% din fondurile structurale şi de coeziune rămase disponibile din exerciţiul financiar 2014 – 2020 în măsuri de sprijin financiar pentru oamenii şi companiile care întâmpină cele mai mari dificultăţi în plata facturilor la energie. „Acestea sunt veşti foarte bune pentru ţara noastră. Noi, Parlamentul European, am insistat în negocierile cu Consiliul UE să avem această prefinanţare de 20% tocmai fiindcă ştim că România şi celelalte ţări membre au nevoie rapid de fonduri noi pentru gestionarea crizei energetice. În plus, am vrut ca oamenii să poată simţi beneficiile votului de astăzi încă din prima zi a adoptării Planului REPowerEU. Cheltuielile cu voucherele pentru energie electrică adoptate de Guvernul României pentru consumatorii vulnerabili vor fi putea fi decontate din fonduri europene tocmai datorită legii pe care am adoptat-o, care permite folosirea a până la 10% din fondurile structurale şi de coeziune rămase disponibile din exerciţiul financiar 2014 – 2020 pentru astfel de măsuri de sprijin. Aceşti bani pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili sunt fonduri separate de cele 1,4 miliarde de euro alocate României prin REPowerEU”, a completat Mureşan. (sursa: news.ro)