Trăim vremuri tulburi. Alţii le-ar numi interesante.  Iar cei mai mulţi nesigure. În acest context la noi se aude din nou cuvântul magic reformă. De un sfert de secol se tot învârte şi răsuceşte pe toate părţile  acest concept. Paradoxal este că de cele mai multe ori rezultatele reformei dau naştere unei stări finale mai proaste decât cea din care s-a plecat. Iar dovada este chiar rostirea acestui cuvânt acum: înseamnă că timp de un sfert de secol aceasta s-a făcut
degeaba. Ori aproape degeaba. Una dintre axiomele care s-a servit de-a lungul timpului,  asezonată  cu reformele care  s-au dovedit foarte friabile este şi aceea că statul este un prost administrator. Iar concluzia imediată este că firmele de stat trebuie privatizate.  Aşa s-au dus ,într-o proporţie mai mică sau mai mare, telefoanele, petrolul, băncile,  cimentul, distribuţia de energie şi gaz. Nici la resurse nu ne simţim prea bine, în special la lemn, dar şi la alte materii prime.  Şi, niciodată nimeni nu şi-a pus sau poate nu şi-a dorit să pună pro­blema : de ce este statul un prost administrator? Dar statul, până la urmă nu este ceva abstract, el este reprezentat de oameni. Cu nume prenume, cu funcţie.  Cineva a fost la conducerea Petrom şi înainte de privatizare. Când era o gaură neagră şi mai toţi ridicau din umeri. Acum toţi se miră de ce profituri se obţin. E drept de către  alţii. Şi acest lucru trebuie să-l recunoaştem. La fel cu oţelul. Mai toate s-au dus, acum când chinezii cumpără aproape toată producţia mondială. În ultimul timp chiar şi mult hulita CFR a obţinut un profit, iar Hidroelectrica chiar a investit 150 de milioane de euro într-o amenajare hidroenergetică. În treacăt fie spus,   poiectul a început în 1981. O sumă care nu s-a găsit în cei 25 de ani de reforme care par a nu se mai încheia niciodată. Faptul că acum Hidroelectrica a avut 150 milioane de euro, să fie   doar o coincidenţă că băieţii deştepţi din energie au fost înlăturaţi? Şi calculele simple, de bun simţ până la urmă pot continua. De ce nu s-ar fi putut găsi oameni competenţi şi cinstiţi care să conducă o companie de stat? Astfel profiturile intrau în buget şi  se puteau face spitale, şcoli moderne pentru care banii nu sunt niciodată destui. Sigur nu s-ar fi făcut totul. Însă în acest sfert şi mai bine de secol ceva s-ar fi mişcat. Acum profiturile se repatriază la alţii. Asta (şi) pentru că ne-am furat singuri căciula. Un spital judeţean ultramodern cu  500 de paturi ar costa în jur de 100 milioane de euro.  Înmulţiţi banii scurşi ca apa în nisip în aceşti ani şi veţi vedea câte proiecte se puteau face. Dar nu mai avem bănci, nici industrie autohtonă care să conteze cu adevărat, nici industrie constructoare de maşini (să nu spuneţi de Renault şi Ford). Nici cu distribuţia de energie nu stăm mai bine. Şi atunci ce mai rămâne? Aproape nimic. De aceea, nu este întâmplător că în top 100 firme din România, cele cu capital autohton pot fi numărate pe degetele  unei mâini. Desigur, cu vreo două degete ciuntite. Şi aşa suntem sortiţi să trăim (mereu) vremuri interesante.

Recomandările redacției