Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a trimis în România o circulară prin care le cere primarilor să ia măsuri urgente ca toate familiile să se racordeze la reţelele publice de canalizare.

Astfel, WC-urile din fundul curţii şi fosele septice au fost interzise pe tot teritoriul ţării.

Potrivit documentului, primarii au obligaţia de a întocmi o listă cu toţi cei care au acces la sistemul de canalizare, dar care nu s-au branşat la acesta.

Lista  ajunge la Garda de Mediu, care va aplica amenzi usturătoare celor care nu vor rezolva această problemă în maxim trei luni de la primul avertisment.

Amenzile pentru nerespectarea acestei legi sunt între 2.000 şi 4.000 de lei, potrivit informaţiilor apărute în presă.

Conform datelor Eurostat, în România sunt 3,98 milioane de locuinţe în mediul rural, dintre care 1,8 milioane de locuinţe au în continuare WC-ul în fundul curţii.

Dintre cele 3,98 milioane de locuinţe, 2,9 milioane au acces la o reţea de canalizare, dar dintre acestea, doar 2,2 milioane sunt branşate.

  • Vrem să avem și noi canalizare la casă. Nu ne-a întrebat nimeni.

  • Adina spune:

    Foarte tare.Dar întreb și eu .. pentru un prieten….noi ..cei de la „oraș”care nu avem nici canalizare nici apă curentă …ce vom face?Vad că se aplica amenzi celor care nu sunt branșați și care au astfel de rețele.Dar oare primăriile orașelor și echipele acestora nu ar trebui taxați că în decurs de 33 de ani nu au reușit să extindă rețelele de canalizare și apă?Atunci propun sa nu se scadă taxele și impozitele,beneficiind la fel cu cei care au apă și canal.

  • Adina spune:

    Corectez ultimul paragraf al comentariului….”să ni se scadă taxele și impozitele ,nebeneficiind de aceste servicii”

  • Anonim spune:

    E ca și cum ați dorii sa ma racordez la curent, deși prefer sa am lumina de la lumânare. Aiurea rău, sa ajungi sa dictezi pe proprietatea unui om, ca și cum ai da amenda ca am o mașină veche în curte. Cine va votat, nu va mai va vota. Asta este, dacă am wc-ul făcut în fata porții ma poți amenda, la mine în proprietate, ce amenda, vezi-ti ma de treaba…

  • Geo spune:

    Sunt și ele bune care le are nu merg prin grădină să îngrașe pământul
    Ca în alte locuri din Țară e Romania nu Uie și ei au ale lor multe dar nu le arată dar cer nouă să facem ceia ce ei nu fac săi facă ei curat la ei acasă apoi să ne ceară nou Românilor

  • Ramona spune:

    No și ce drac faci daca nu ai baie faci in găleată?

  • Gligor Petru spune:

    Nai canalizare …te legi la primarie cu toaleta

  • Maria Luisa spune:

    Buna ziua cum sa renunțam in comuna Almas jud arad la TOAIWTELE DIN FUNDUL CURTII SAU GRADINII CIN IN JOIA MARE SU CIL SI RADESTI SI ALMAS NU EXISTA DELOC CAMALIZARE DE CE PRIMARUL NU FACE NUMIC SA SE FACA CANALIZARE SI NE RACORDAM

  • Alupigus spune:

    Românului asa ii place sa se cace in fundul curtii….pana la venirea lui carol 1, romanu se căca pe unde apuca, nu avea nici macar acea buda in fundul curtii, pentru romani asta a fost un pas inainte…o emancipare, acum nu s ar mai desparti de ea nici in ruptul capului

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției