În acest sfârșit de săptămână (25 – 27 octombrie 2024), pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 91 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în asistență medicală, echipajele SMURD intervenind la 81 de solicitări.

Totodată, salvatorii au acționat pentru stingerea a 6 incendii, precum și în alte 4 situații in sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Cele 6 incendii din acest sfârșit de săptămână au fost înregistrate la două case din localitățile Moroda și Caporal Alexa, iar alte 4 intervenții au vizat stingerea incendiilor izbucnite la vegetație uscată și deșeuri menajere în localitățile: Măgulicea, Bârzava și municipiul Arad. Incendiile au fost stinse prompt, fără a se înregistra victime; suprafața afectată, în cazul locuințelor fiind mai mică de 50 de metri pătrați, iar suprafețele de teren afectate de incendiile de vegetație uscată au totalizat aproximativ 1.500 de metri pătrați.

Vă reamintim că, în perioada sezonului rece, numărul incendiilor produse la locuințe și gospodării crește semnificativ, iar pagubele materiale sunt, de cele mai multe ori, considerabile. Uneori, aceste incendii se soldează cu pierderi de vieți omenești.

În acest sens, pompierii arădeni vă reamintesc măsurile de prevenire a incendiilor în sezonul rece:

❗Verificarea mijloacelor și instalațiilor de încălzire, a instalațiilor de alimentare cu gaze naturale și a coșurilor de evacuare a fumului și gazelor de către personal autorizat;
❗Este interzisă utilizarea reșourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă acestea sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
❗Nu utilizați instalații electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizații sau cu legături electrice neizolate corespunzător;
❗Reparațiile la instalațiile electrice vor fi efectuate doar de personal autorizat.

Pompierii militari rămân mobilizați în continuare, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției