Consiliul Județean, prin Centrul Cultural a organizat concursul „Personalităţi ale Marii Uniri”, destinat elevilor de liceu din județ.
„Unul dintre reperele istorice ale Aradului îl reprezintă contribuţia oraşului şi judeţului nostru la cel mai important act istoric al României din întreaga existenţă a ţării noastre: Marea Unire! Consider că este foarte important ca tinerii noştri să cunoască trecutul Aradului, să le dezvoltăm respectul faţă de judeţ şi de comunitatea de care aparţin. Pornind de la această idee am organizat concursul – Personalităţi ale Marii Uniri. Tematica a fost una generoasă şi a cuprins istoria, economia şi cultura Aradului.(…) Dincolo de cifre şi bilanţuri, pentru mine, toţi sunt învingători, cu merite deosebite în cunoaşterea şi promovarea Aradului”, a spus Claudia Boghicevici, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
La concurs au participat 75 de elevi, de la nouă licee din judeţ. Au fost implicaţi 20 de profesori de istorie şi nouă consilieri educativi. Festivitatea de premiere, care se desfăşoară marţi, 29 noiembrie, ora 16 la sediul Consiliului Judeţean Arad, va fi unică în judeţ. La aceasta sunt invitaţi să participe toţi concurenţii calificaţi la faza pe zone – Arad, Pecica, Lipova, Ineu şi Sebiş, directori ai şcolilor pe care le-au reprezentat în concurs, profesorii de istorie care i-au pregătit, părinţii lor, precum şi consilierii edu­cativi. De asemenea, pentru toţi profesorii de istorie s-au pregătit diplome şi medalii dedicate acestui eveniment, după cum vor primi diplome şi medalii consilierii educativi de la şcolile premiante.

Recomandările redacției