Outlet-urile și second hand-urile iau fața magazinelor first hand, chiar celor de firmă, din municipiu. De fapt, în ultimii ani, boutique-urile outlet și de mâna a doua s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, iar asta, datorită trecerii pe care o au. Cererea mare de produse mai ieftine a stimulat această piață a magazinelor de mâna a doua ori a celor aduse din afară. Arădenii asaltează zilnic magazinele no name, astfel că, cele de prima mână au pierdut în fața magazinelor ieftine. Nu sunt căutate doar de cei cu buget redus.

Doamnele și domnișoarele cu buget generos pentru garderobă caută aceste magazine, unele având chiar hobby pentru căutarea lucrușoarelor ieftine. Aici găsesc chiar haine ale unor case de modă cunoscute.

Prin Arad e plin de magazine pe care scrie „marfă din Germania în fiecare săptămână”. Unele magazine aduc marfă curată, în condiții bune, însă există și locuri din care, clientela se poate alege cu boli, pentru…câțiva lei.

Magazinele scumpe – faliment, outlet-urile –afacere de succes

Multe magazine de firmă, cu prețuri de multe ori, nejustificat de mari s-au închis, după ce au pierdut dramatic clientelă. Dovada stă în ușile închise, pe a căror geamuri apare „de închiriat”. Cum chiria nu era tocmai mică, mai ales în centru, administratorii acestor magazine nu au mai putut face față cheltuielilor și au dat falimentat. Nu puține magazine s-au închis, în special în zona Teatru. Nu vorbim de magazinele din mall, ci de magazine mici, cu prețuri mari.

Magazinele outlet sunt un business de succes, fără îndoială. Termenul „outlet” se referă la magazinele unor branduri sau case chiar renumite care vând soldurile rămase înainte de lansarea noilor colecții la preturi mult mai mici. Centrele comerciale de tip outlet s-au extins, consumatorul fiind conștient de avantaje.

În outlet se găsește marfă de firmă și nu numai, dar și unele articole purtate de doar câteva ori, în unele cazuri. A nu se confunda outlet cu second-hand, deși și în acestea din urmă pot fi găsite articole de branduri bune. În outlet se găsesc articole unicat, uneori și haine de calitate, din colecții mai vechi. „Am găsit rochii a unor brand-uri căutate..Atâta că nu sunt din colecții chiar noi. Tot la modă sunt și acum. Am plătit uneori și de trei ori mai puțin decât ar fi din magazinul original”, spune Mirabela.

În oulet-uri este plin, îndeosebi de femeile mai tinere, dar vin și bărbați. Aici articolele sunt aranjate pe umerașe, sunt curate și au etichete. Avantajul pentru mulți cumpărători este că, ce găsesc aici, nu găsesc în altă parte. O rochie dintr-un outlet nu va fi văzută pe o altă domnișoară. Sau cel puțin șansele sunt mici. „ Ce cumpăr de aici, nu e în serie..nu mă trezesc că văd aceeași bluză pe toate fetele din oraș, spune Corina, o tânără în vârstă de 24 de ani.

Secon-hand, afacere înfloritore

În tot acest timp, piața de mâna a doua a înflorit. Au apărut nenumărate secon-hand-uri îndeosebi de îmbrăcăminte și încălțămine, dar și de alte lucruri, chiar obiecte de uz casnic, jucării și mobilier.

Pentru pensionari și persoanele cu posibilități financiare reduse, magazinele de mâna a doua sunt o soluție, pentru că nu își permit să cumpere la prima mână. Aici găsesc lucruri ieftine, uneori chiar de calitate. Prețurile încep de la câțiva lei.

Mulți au trecut de mult peste rușinea achiziționării de obiecte purtate, folosite, întrucât numai așa își pot permite să cumpere cele necesare. Spre exemplu, o geacă de toamnă în stare bună, pentru o persoană fără mari pretenții vestimentare, poate fi achiziționată începând de la 20 de lei și ajungând până la 60, 70 de lei, dacă vorbim de piele, sau alt material rezistent. „Am cumpărat haine de toamnă, o geacă și două bluze. Am găsit și pantofi ușori pentru zilele mai ploiase. Pe toate am plătit 70 de lei. Pentru mine, nici acestea nu sunt ieftine, dar la magazinele noi nu visez. Și oricum, unele dintre magazinele astea cum spun tinerii…de firmă, nici nu au marfă de calitate”, spune Rodica, o vârstnică.

De la chilipiruri, la marfă de firmă, la mâna a doua

Tot la mâna a doua se găsesc și articole de lenjerie de pat, perdele, perne și alte cele, pe care le cumpără cei fără prejudecata hainelor purtate. Ce e drept, nu tocmai sănătos, dar la nivel buzunarului celor cu bani puțini, cumpăratul acestor articole este la mare căutare. Unele dintre obiecte, arată curat și sunt ceva mai bine păstrate, în timp ce altele sunt extrem de uzate.

Se poate vedea de ce cei de peste graniță, din țări cu nivel de trai mai ridicat decât al românilor, au renunțat la ele. Pentru aceștia, o plapumă nouă sau îmbogățirea garderobei de toamnă nu este nici pe departe o problemă.

Dar.. „totul este să cauți” – spune Eleonora, o vânzătoare de magazin secon-hand, un magazin cu clientelă non-stop. „Aducem marfă aproape în fiecare săptămână și avem clientela formată. Ne cunosc, știu că aducem pe cât posibil marfă bună, de calitate. Nu mai este ca pe vremuri, să se aducă la sac, fără să se știe ce conține. Vin și oameni cu bani puțini, dar și persoane care pur și simplu caută la noi ce nu găsesc în toate magazinele de prima mână. Mă refer la haine de firmă din străinătate. Și chiar dacă sunt folosite…asta e. Totul este să ai răbdare să cauți.

Atenție la marfă – pericol de îmbolnăvire

Există însă și magazine unde marfa este murdară, nedezinfectată. Arădenii trebuie să știe că reprezintă un chiar un pericol pentru sănătate. Pentru chilipiruri, cumpărătorul se poate alege cu urticarii, eczeme sau chiar infecții. Nu puține astfel de magazine funcționează în municipiu, în diverse cartiere.

În concluzie, din cauza prețurilor s-au închis multe magazine first hand, iar în multe dintre cele încă deschise bate vântul.

Câteva sute de suspendări de firme și falimente s-au înregistrat în județul nostru, în șase luni din an, potrivit Oficiului pentru Registrul Comerțului.

Recomandările redacției