În cursul zilei de astăzi, polițiștii rutieri, de ordine publică, de la secțiile de poliție Curtici, Macea și Șofronea, precum și de la alte structuri operative au desfășurat o acțiune de amploare pentru combaterea neregulilor din trafic și a nerespectării legislației privind actele de comerț, pe raza municipiului, a orașului Curtici precum și pe DJ 709B pe tronsonul Arad – Șofronea – Curtici-Macea.

În activitate au fost angrenați 44 de polițiști, 20 de autospeciale de poliție precum și 3 autospeciale dotate cu radar, inclusiv aparatul radar TruCam.

Au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 48.399 de lei, după cum urmează: viteza – 41; stare tehnică – 1; centura de siguranță – 31; bicicliști – 19; pietoni – 3; opriri neregulamentare – 2; alte abateri – 64. Au fost reținute patru certificate de înmatriculare și nouă permise de conducere, acestea din urmă fiind reținute pentru: nerespectarea regimului legal de viteza – 1; nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului electric – 2; neacordare prioritate pietoni – 4; neacordare prioritate vehicule – 2.

Au fost constatate două infracțiuni, pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis de conducere.

Un bărbat de 49 ani, din Arad, a condus un tramvai pe Calea Aurel Vlaicu, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat 2 probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Totodată, o femeie de 37 ani, din Arad, a condus un autoturism în localitatea Șofronea, cu viteza de 101 km/h, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile.

Recomandările redacției