Două persoane au murit, astăzi, carbonizate după ce incăperile în care se aflau au luat foc. Primul incendiu s-a petrecut dimineață, când pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Mărăuș, iar al doilea vineri seara, la Balastieră.
„La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul unei camerei a casei cu degajări mari de fum. În urma recunoașterii efectuate de către pompieri, în interiorul locuinței a fost identificată o victimă carbonizată, existând posibilitatea ca aceasta sa fie proprietara casei, o femeie în vârstă de aproximativ 72 de ani. De asemenea, echipajul medical SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 52 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și a feței, fiind însă conștient și cooperant. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. În aceste momente incendiul este localizat, pompierii acționând pentru stingere și îndepărtarea efectelor negative. Intervenția este în dinamică”, declara dimineață Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jar sau scântei provenite de o sobă cu acumulare de căldură.
La ora 21.00 o altă persoană din județul Arad și-a pierdut viața într-un incendiu. Nu se cunoaște cauza incendiului, însă cei din zonă spun că ar fi provocat cu intenție, fiind vorba despre o mână criminală.
Știre inițială:
Un incendiu a izbucnit la o anexă construită din lemn, în municipiul Arad – Balastiera Micălaca. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD dintre care una Terapie Intensivă Mobilă.
„Din informațiile primite de la apelant, există posibilitatea ca o victimă sa fie surprinsă în interior. Incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată la nivelul întregii construcții. Intervenția este în dinamică”, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.