Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul din Dâmbovița al postului de televiziune ProTV, a fost arestat pentru 30 de zile, miercuri 8 februarie 2023, într-un dosar în care este acuzat de act sexual cu un minor. Sentința a fost dată de Judecătoria Târgoviște.

Jurnalistul Marius Buga a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște încă de marți, 7 februarie. Acesta era la acel moment suspect în dosar.

Victima bărbatului este un adolescent de 16 ani, aflat în sistemul de protecție al statului, potrivit unor surse judiciare.

Marius Buga și-a petrecut noaptea de marți spre miercuri în arestul IJP Dâmbovița, iar în cursul zilei de miercuri a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgoviște cu propunere de arestare preventivă. Instanța a confirmat cererea procurorilor, scrie ziarulincomod.ro.

Recomandările redacției