În acest weekend, Săvârșinul devine gazda tuturor arădenilor care vor să participe la un eveniment de tradiție. Ca și până acum, când anotimpul roadelor bate la ușă, Săvârșinul este gata de sărbătoare, de Zilele Cetății. Sâmbătă, 24 august și duminică, 25 august, aici vor fi organizate acțiuni tematice, concerte și un spectacol de muzică populară. Petrecerea va fi pentru toate gusturile și vârstele, fiind pregătite surprize și pentru tineri. Între invitați se numără îndrăgita cântăreață, Anda Adam.

Așadar, sâmbătă, 24 august, de la ora 19.00 se va da start petrecerii. Cei prezenți vor putea urmări un concurs NK models, după care, îi vor putea vedea pe Rusu&Zoran Branco și Anni M. Atmosfera se va încinge la concertul Andei Adam, care va cânta melodii cu care a urcat în topuri. Distracția nu se va încheia după concert, întrucât tinerii pot rămâne la un afterparty, cu DJ Andy.

Duminica va fi dedicată tradițiilor care, la Săvârșin se păstrează vii. Pe scenă vor urca ansamblul „Valea Mureșului“ din Săvârșin, ansamblul „Junii petrileni“ din Petrila și soliștii Adriana Curtu Voaidoș și Darius Cojocaru, alături de formația Doru Țăranu.

Tradiționalul eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Săvârșin se va desfășura pe platoul din zona Căminului Cultural. În perioada următoare, localitatea va mai găzdui și alte acțiuni.

Recomandările redacției