Prima ediție a „Cupei orașului Lipova la Skandenberg-Armwrestling” și-a făcut intrarea în forță, adunând în jurul mesei de skandenberg aproape 100 de concurenți.

Atât fetele, cât și băieții s-au duelat la cele șapte categorii ale competiției, totul derulându-se în jurul forței brațelor competitorilor.

”Competiția a fost desfășurată de Primăria și Consiliul Local Lipova, în colaborare cu Clubul Sportiv ȘOIMII Lipova – Secția Skandenberg și cu sprijinul sponsorilor, cărora le transmitem mulțumiri și recunoștință și pe această cale.

De asemenea mulțumiri sunt aduse și reprezentanților Secției de Skandenberg din cadrul CS Șoimii Lipova, Robin BRETEAN – Președinte și Paul AVRAM – antrenor,  pentru această inițiativă atât de frumoasă și pentru spirjinul acordat în desfășurarea competiției, precum și celor care au asigurat arbitrajul – arbitrul Andrei CANDRIANU și operarea datelor concurenților – Rafael TOMA.

Desigur, nu în ultimul rând, mulțumiri speciale transmitem tuturor concurenților care au fost atât de deschiși și curajoși și s-au înscris într-un număr atât de mare și de asemenea cadrelor didactice de la Liceul ,,Atanasie Marienescu” Lipova  și Liceul „Sever Bocu” Lipova, pentru sprijinul acordat în etapa de selecție a elevilor concurenți.

A fost o zi dedicată sportului lipovean, iar prin această  competiție s-a promovat sportul și importanța sa în viața oricărui tânăr.

A fost ziua „brațelor de fier” la Lipova, o zi care a fost  binevenită în rândul tinerilor sportivi din orașul Lipova și deși a fost o competiție pentru amatori, toți sportivii au concurat ca niște adevărați profesioniști.

Felicitări tuturor participanților! Ne revedem la Ediția cu nr.2 a „Cupei orașului Lipova la Skandenberg-Armwrestling”!”, transmit autoritățile din Lipova.

Sursa foto:  Lore Drăgoi

  • Sara Bizonu spune:

    Ce sa zic mă bucur că avem și o noua activitate sportivă ! Felicitări felicitării pentru toții care au pus umărul la bătaie și au ieșit rezultate găinuțe!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției