Ziua Marinei Române va fi sărbătorită în acest an prin mai multe evenimente, în perioada 4 – 15 august, în şase oraşe din ţară. După o pauză de patru ani, cel mai mare spectacol naval din ţară va fi prezentat în zona falezei din Constanţa, în data de 15 august. Forţele Navale Române au transmis, printr-un comunicat de presă, că cea de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române va fi sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate de Statul Major al Forţelor Navale, în perioada 4-15 august, la Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bucureşti.  “După o absenţă de patru ani, cel mai mare spectacol naval din România va fi prezentat de marinari publicului prezent pe faleza din Constanţa, marţi, 15 august, începând cu ora 10.00. Exerciţiul naval întrunit «Forţele Navale Române 2023» va avea loc, concomitent, marţi, 15 august, la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea”, au precizat Forţele Navale Române.(sursa:news.ro)

 

Recomandările redacției