În fiecare an, la 15 mai este marcată Ziua naţională a medicului veterinar, aceasta fiind instituită la cel de-al VI-lea Congres Naţional de Medicină Veterinară, desfăşurat în anul 1994. La 15 mai 1861 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul de înfiinţare a Şcoalei de Arta Veterinăriei, care a funcţionat în cadrul Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti; la 15.V.1871 va fi înfiinţată Societatea de Medicină Veterinară, desfiinţată în 1949 şi reînfiinţată la 15.V.1971.

Peste 10 ani, la 15 mai 1871, 14 medici veterinari au semnat o „Declarațiune”, care a stat la baza înființării Societății de Medicină Veterinară, recunoscută ca persoană juridică la 4 august 1919, prin Decretul Lege nr. 3298 al Regelui Ferdinand I. La 29 iunie 1914, la un an de la cel de-al III-lea Congres Național de Medicină Veterinară, s-a desfășurat ședința de constituire a Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România, acesteia revenindu-i problemele profesionale, de ajutorare și de deontologie, care avea să funcționeze în paralel cu Societatea de Medicină Veterinară, ce urma să aibă în responsabilitate, problemele științifice.

Dar 1949, atât activitatea Asociației, cât și cea a Societății au fost suspendate.

 La 15 mai 1971, s-a reluat activitatea Societății de Medicină Veterinară, iar la 17 ianuarie 1990, Societatea și-a schimbat denumirea în Asociația Medicilor Veterinari din România (AMVR). La cel de-al VII-lea Congres Național de Medicină Veterinară, Consiliul Național al AMVR, întrunit la 24 octombrie 1997, a stabilit revenirea Asociației la denumirea de la început — Asociația Generală a Medicilor Veterinari din România (AGMVR).

În anul 1998, s-a înființat Colegiul Medicilor Veterinari, care funcționează ca formă de organizare autonomă, non-guvernamentală, apolitică și non-profit.

Recomandările redacției