Direcţia de Sănătate Publică Arad celebrează în data de 20 noiembrie 2015 Ziua Naţională fără Tutun. „Ziua Naţională fără Tutun oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” –, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare“, ne-a declarat Constantin Cătană, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

Campania  are ca obiective  informarea şi  conştientizarea populaţiei  asupra  riscurilor     asociate consumului de tutun; creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat; protecţia faţă de  expunerea la fumul de tutun.

În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători. Totodată studiile au arătat că 89%dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.

Printre numeroasele avantaje ale renunțării la fumat se numără: crește speranța de viață; scade riscul producerii unui infarct miocardic; scade riscul formării unei tumori cancerigene; un mod de viață mult mai sănătos; mai mulți bani în buzunar.

„Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură coordonarea la nivel national a acestei campanii. Activităţi propuse: distribuirea de pliante în şcoli ( elevii de liceu ), discuţii interactive cu elevii cu sprijinul reţelei de medicină şcolară din municipiul Arad“, ne-a declarat dr. Cristina Cioroboiu, coordonator PN V Evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, din  cadrul DSP Arad.

Recomandările redacției