Peste 900 de elevi din liceele arădene au participat joi, 18 aprilie,  la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

Ca în fiecare an, mesajul de bun venit le-a fost adresat de către conducerea UAV, rector Ramona Lile, prorectorii Codruța Stoica și Teodor Cilan, alături de reprezentanții Ligii Studenților din UAV.

Un eveniment care i-a adus mai aproape pe elevi de mediul universitar, care le-a facilitat cunoașterea ofertei educaționale și le-a creat oportunitatea întâlnirii cu profesorii și studenții celor 9 facultăți ale universității arădene de stat.

Pentru cei care doresc să devină studenți ai UAV, toate informațiile legate de admiterea 2024 le pot obține accesând site-ul https://admitere.uav.ro/.

Înscrierile vor  începe din 8 iulie pentru toate cele 37 de  programe de studiu la licență ale celor 9 facultăți.

Recomandările redacției