Absolut toate partidele politice din România – indiferent de culoarea lor ideologică, sau de momentul conjunctural-fripturistic în care s-au întemeiat – se găsesc, în aceste zile, cu câte o pisica moartă aruncată în grădinile palatelor luxoase în care îşi desfăşoară activitatea. Sau, cum ar spune amatorii jocului pe tabla cu pătrăţele, au primit „şah”. Fireşte, formaţiunile politice sunt indispensabile jocului democratic: ele se întemeiază pe asocierea indivizilor în jurul unor mari curente politice şi economice de structurare a societăţii şi, prin exerciţiile electorale regulate, se bucură de încredere din partea cetăţenilor, ale căror interese le reprezintă pe parcursul unui mandat. Numai că, în contextul României contemporane, partidele politice şi-au cam epuizat capitalul de încredere din partea cetăţenilor. Dintâi, pentru că au fost penetrate până la vârf de tot felul de indivizi corupţi, care şi-au cumpărat cu mari sume de bani poziţiile politice pe care au ajuns să le deţină în prezent. În al doilea rând, aceşti indivizi cu punga groasă, dar cu o cultură îndoielnică, au şifonat extrem de mult imaginea politicianului „cu ştaif”, ce fusese consacrată de intelectuali de calibrul lui Ioan Raţiu, Alexandru şi Theodor Paleologu, Ioan Alexandru, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Adrian Păunescu, Dan Amedeo-Lăzărescu sau Răzvan Teodorescu.
Aşa s-a ajuns în situaţia actuală, când românii au ieşit, revoltaţi, în Piaţa Universităţii şi în pieţele marilor oraşe din ţară, cerând reformarea întregii clase politice. Cine crede că oamenii vor uita acest lucru, iar la anul partidele politice vor putea să vină pe listele electorale cu aceiaşi indivizi, care proptesc şi astăzi uşile Parlamentului, se va înşela amarnic. Românii „s-au deşteptat” – cum glăsuia o lozincă din Piaţa Universităţii. Prin urmare, reacţia firească a tuturor formaţiunilor politice responsabile ar fi deschiderea porţilor ferecate ale acestora şi primenirea staff-urilor cu intelectuali şi specialişti de valoare, recu- noscuţi ca atare de către întreaga societate pe care urmează să o reprezinte (sat, cartier, oraş, judeţ etc.). Dacă partidele politice nu vor înţelege acest lucru şi vor continua să impună pe listele electorale indivizi „cu bani”, doar pentru că îşi pot plăti locurile eligibile şi îşi pot susţine campania electorală, atunci se vor trezi aruncate în marea ladă de gunoi a istoriei. Astăzi, în fotoliul prim-ministerial s-a aşezat Dacian Cioloş, un ardelean fără prea mare carismă şi fără ifose, dar care s-a impus, de la Sălaj, până la Bruxelles, ca un specialist de toată isprava. Din datele pe care le avem, Dacian Cioloş îşi va croi şi un Cabinet cu specialişti remarcabili în domeniile lor de referinţă. Aşa stând lucrurile, în anul electoral care va urma alegătorii români vor putea să facă tot felul de comparaţii, iar formaţiunile politice nu vor mai putea strecura pe liste inşi care n-au strălucit prin nimic în profesiune sau în societate, care desluşesc greu slovele unei cărţi şi care fac ochii mari atunci când sunt întrebaţi despre ideile lui Confucius…
